aceeași ipostază accidentală
“ca să te caut”
sapă gropașii luminii
expuse temporar în vitrine
pe cine să strig sau să plâng
nu pe mine
mă cheamă naiba, rendez-vous-ul din crâng
la bătut
iată descoperirea autumnală
o dată și încă o dată
parcă pe amintiri s-ar fi întins o pată
ca atunci când m-am rătăcit culegând
flori din colț în colț, flori pe câmpii
de care spuneam
mi-au crescut
flori de mucigai roquefort
nu a mai putut fi vorba de amor
petale de treflă însă mai am
florile soarelui yo-yo pe țărmuri nipone
dar și florile dalbe autohtone
florile răului (și binelui, câteva clone)
strânse ca tresăririle în buchete
mai explicite decât au existat vreodată
de aceea considerate de experți desuete
încolțind în sere ca un rânjet acut
o explozie o naștere catalizată
așa că mai bine mă lipesc la perete
când se întoarce pe dos ca un scut
sau alteori
când se destinde alinător
către un bine definit și binevenit dormitor
ațipesc liniștit
învelit în ierbar
îngânându-mă
iubește-mă scriu iubește-mă
până la
iubește-mă
scriu
sfârșit
